SEARCH   RO / RU / EN

   MENIU

   NAVIGARE

   CITIŢI ÎN REVISTA №6


Rezumatul continutului revistei „Fin-Consultant” nr. 6, din luna iunie

Subiectul de baza tratat în numarul din luna iunie 2007 al revistei „Fin-Consultant” este: Situatia actuala a mediului ambiant si masurile ce trebuiesc întreprinse pentru protectia lui. În editorialul sau, redactorul sef Ion Prisacaru justifica tema prin faptul ca ecologia, ca urmare a evenimentelor cu un puternic impact social, a zguduit din temelii opinia publica, clasîndu-se, la moment, în rîndul celor mai importante preocupari ale individului si comunitatilor.
„Omului i-au fost de ajuns circa 150 de ani de activitate economica pentru asi dovedi capacitatea de a pune planeta în pericol. Si tot el are menirea de a stabiliza echilibrele naturale”, sustine autorul. În opinia sa, un prim pas în vederea redresarii situatiei mediului ambiant ar fi modificarea mentalitatii actuale, conform careia, rezolvarea problemei protectiei mediului tine doar de responsabilitatea autoritatilor. Redactorul-sef sugereaza ca aceasta, de asemenea, este si responsabilitatea organizatiilor neguvernamentale de mediu, dar si a societatii în ansamblu. Autorul mai lanseaza si ideea ca protectia mediului este un domeniu ce necesita o abordare specifica în toate ramurile economiei nationale, dat fiind faptul ca economia si ecologia sînt doua domenii strîns legate între ele.
Moderatorul rubricii „Barometrul conjuncturii” asemuieste ecologia cu creanga pe care sta omul si se întreaba: de ce taiem singuri creanga pe care stam? El constata ca practic nu exista domeniu de activitate care nu ar avea tangenta cu ecologia. „Desi Moldova nu este o tara puternic industrializata si nu are atributie substantiala directa la astfel de probleme majore cum ar fi, spre exemplu, încalzirea globala, protectia mediului ar trebui sa fie o preocupare de baza pentru factorii de decizie si pentru societate”, sustine moderatorul.
Ministrul ecologiei si resurselor naturale, Constantin Mihailescu, afirma, în continuarea temei, ca economia si protectia mediului sînt componente de baza ale dezvoltarii durabile. „În multe tari degradarea mediului si distrugerea resurselor naturale a dus la reducerea ritmului de crestere economica”, constata el si sugereaza, totodata, ca Moldova ar trebui sa preia practicile unor tari dezvoltate, care asigura durabilitatea ecologica prin instrumente economice si de reglementare normativa.
Chisinaul este nu numai capitala Moldovei, ci si urba cu cel mai mare potential industrial. Acest factor, precum si concentrarea excesiva a populatiei, fac ca municipiul sa aiba mai multe probleme ecologice. Despre aceste probleme concrete si masurile de solutionare a lor, povesteste Vladimir Ceban, sef adjunct al Agentiei Ecologice Chisinau.
Comunitatea neguvernamentala este reprezentata în acest numar de Alecu Renita, presedintele Miscarii Ecologiste din Moldova. El constata ca, la nivel legislativ, domeniul protectiei mediului are acoperire, Moldova aderînd la principalele conventii internationale si creînd cadrul normativ si institutional de nivel republican. Totodata, autorul este nemultumit de faptul ca nu toate autoritatile administratiei publice acorda atentia cuvenita problemelor de mediu, multe dintre ele considerînd ca acestea nu tin de competenta lor.
Deoarece Moldova este un stat economia caruia are la baza agricultura, un prim pas în ameliorarea problemelor de mediu ar fi trecerea la agricultura ecologica. La situatia si perspectivele în acest domeniu se refera Leonid Volosciuc, presedintele Institutului de protectie a plantelor si agricultura ecologica. Iar economistul Marat Coroli ajunge la concluzia ca ecologia normala este o conditie pentru o viata prospera.
Desi Moldova nu se poate lauda cu un spatiu forestier excesiv, acesta avînd functii strict de protectie a mediului, dar nu si economice, revista se refera si la situatia actuala a spatiului respectiv. Dumitru Galupa de la Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice abordeaza anume aspectele economice ale managementului fondului forestier.
Rubrica „Studii stiintifice” vine cu o analiza legislativa la tema protectiei mediului, indicînd prevederile concrete ale legislatiei în vigoare în acest domeniu, dar, totodata, atragînd atentia si la unele mici lacune asupra carora mai trebuie de lucrat.
În luna iunie revista „Fin-Consultant” continua monitorizarea noutatilor legislative. De data aceasta în vizorul moderatorului rubricii nimeresc initiativele prezidentiale de liberalizare a economiei, modificarile la Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace banesti, marfuri si servicii provenite din tranzactiile economice externe, modificarile la Legea cu privire la antreprenopriat si întreprinderi etc.
Rubrica „Management” se refera, în premiera pentru presa din Republica Moldova, la rolul Internetului în business. Autorul invoca site-uri relevante si utile pentru businessmani si sugereaza cum pot fi ele folosite eficient.
Ideea de afaceri în acest numar, inserata la rubrica cu aceeasi denumire, este business-ul cu bostan. Ca de obicei, autorul vorbeste despre investitia necesara, termenul de recuperare a ei, factorii de succes, situatia care este la moment în acest domeniu în tara si peste hotare.
Ca si în numarul din luna mai, rubrica „Studii stiintifice” abordeaza concomitent doua teme, numai ca de data aceasta ele sînt: Sporirea nivelului ocuparii fortei de munca prin prisma liberalizarii economiei; Importanta organizarii activitatii de sanatate si securitate a muncii la nivel de unitate.
„Academia Pro-Business” ofera sfaturi utile privind evaluarea activelor nemateriale ale unei companii, iar rubrica „Expert” abordeaza problema deducerii cheltuielilor la exploatarea transportului auto si relateaza despre sanctiunile legale pentru neachitarea TVA în termen.
Revista vine cu stiri interesante de maxima actualitate din diferite tari ale lumii si, fidela traditiei nescrise, ca întotdeauna propune cititorilor sai horoscopul oamenilor de afaceri.


Rubrici / Articole

  Fin-Lex

08.06.2007    

Rubrică realizată de
Cristina Gurulea,
şefă a direcţiei juridice a firmei de audit
„Ecofin-Audit-Service” SRL, magistru în drept

Noutăţi legislative:
monitoringul „Fin-Consultant”

Pe parcursul lunii mai 2007, legislaţia Republicii Moldova a suportat un şir de modificări şi completări, printre care şi cele ce ţin de instituirea amnistiei fiscale, legalizarea capitalului şi stabilirea cotei „0” a impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător.

Antreprenoriat
1.
Ca urmare a modificărilor operate în Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe...

Mai detailat

  Management

08.06.2007    

Valentina Priseajniuc

Lumea virtuală a business-ului-1


La Chişinău continuă să fie dificil să găseşti informaţiile necesare oamenilor de afaceri, iar pentru cei care locuiesc în provincie (printre care se numără şi cititori ai revistei noastre) deseori aceasta este o problemă aproape irezolvabilă...

Mai detailat

  Studii ştiinţifice

08.06.2007    

Andrei Malai
prof. univ., Institutul Internaţional de Management ,,IMI-NOVA”, R. Moldova

Alina Maria Bercea
dr., Ministerul Educaţiei şi Cercetării, România

IMPORTANŢA ORGANIZĂRII ACTIVITĂŢII DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE A MUNCII LA NIVEL DE UNITATE

Actuala eră industrială se caracterizează şi prin amplificarea fenomenului de accidentare şi îmbolnăvire profesională la locul de muncă. Conform statisticilor, puse la dispoziţie de Biroul Internaţional al Muncii, două milioane de femei şi bărbaţi mor anual din cauza nerespectării din partea acestora sau neluării de către angajatori a măsurilor de protecţia muncii.

Mai detailat

№6,  2007